Loading...

Postire cu iubire – ziua 3

DESPRE TINCTURILE DE SUSȚINERE

In postirea cu suc de struguri (pe sistemul Master Fast System), susținerea organelor de eliminare (ficat, intestine, rinichi, piele) este absolut necesară

Tincturile din plante sunt adevărata ”hrănire” în perioada de postire, pentru că ele oferă singurele substanțe utile întregului corp. Acesta absoarbe foarte bine ceea ce i se oferă, pentru că procesul de digestie este în pauză.

Extractele pe care le folosesc cu succes sunt cele de la Plantextrakt Cluj, dar pot folosi și alte produse naturale, tincturi și suplimente.

Pentru rinichi, recomand Extractele din Afin D1, Frasin D1 sau Ienupăr D1, care sunt preferatele mele, întrucât fiecare dintre ele mai face și altceva:

  • Afinul și Frasinul ajută ochii / vederea – iar una dintre motivațiile mele pentru acest post este să-mi curăț și vederea, să mai îndepărtez nevoia de ochelari
  • Afinul ajută mult la circulația periferică și vasele sparte de pe picioare (acele vase care arată ca niște păianjeni roșietici pe piele)
  • Afinul reglează și digestia și este un mare curățător pentru intestine
  • și Afinul susținere suprarenalele – așadar iubesc și-mi place mult afinul
  • Frasinul ajută și la drenajul fierii și a zonei ficat/fiere și este un foarte bun eliminator al excesului de apă din corp. Este foarte bun la persoanele cu tendință de stagnare și umflat zona de jos a corpului (coapsele și gambele).
  • Ienupărul ajută ficatul, rinichii și articulațiile, are efect anti-inflamator general și este un foarte important susținător de suprarenale

După cum vedeți, cu doar trei produse foarte bune, acoperim și susținem o mulțime dintre organele importante ale corpului.

Pentru susținerea suprarenalelor recomand alte trei produse excelente:

Extractul din Coacăz negru, Extractul din Arin negru și Extractul din Stejar

Fiecare dintre ele face o mulțime în corp, și extractele se pot combina în orice fel. Se pot lua 1-2-3 sau mai multe extracte. Când este vorba de susținerea corpului în postire – corpul este cel care spune ce are nevoie – și este posibil ca de la săptămână la săptămână să fie alte nevoie.

Coacăzul negru este un excelent susținător de suprarenale, anti-inflamator, anti-alergic, ajută adaptarea la frig (este foarte bun la cei friguroși) și susține toate celelalte extracte cu care se administrează împreună.

Arinul negru D1 susține circulația cerebrală la nivelul capului, ajută la prevenția și tratamentul durerilor de cap ce apar pe sevraje, în primele zile de postire (sunt uneori dureri f intense în tâmple, sau frontale, și apar la toți cei care folosesc regulat cafea, ceai verde sau alți stimulenți – și se opresc din consumul lor). Pe lângă susținerea suprarenaleor, Arinul negru ajută și la drenajul limfatic și eliminarea limfei cu toxine.

Stejarul ajută suprarenalele și menținerea tonusului și activității zilnice. Este un remediu care dă o stare de bine, de energie și devine înlocuitorul cafelei sau țigării, pentru toți cei care foloseau înainte aceste ”carje” de suprarenale.

Dacă este nevoie și de remedii pentru susținerea intestinelor, la persoanele care sunt mai constipate, de fel, atunci Extractele din Măr pădureț și din Nuc D1 reprezintă alegerile cele mai bune.

Ambele extracte intensifică eliminările intestinale, iar Mărul pădureț are o acțiune de detoxifiere generală mai intensă (drenează și limfa, curăță intensiv și zona intestinului subțire), pe când Nucul are o acțiune mai degrabă anti-parazitară, anti-virală și anti-Candida.

În postire se pot da împreună, și se pot asocia și cu alte remedii – întrucât este nevoie de susținere intensivă la toate nivelele.

Un alt produs favorit al meu, în perioada de postire este Hepatonic-ul bio (de la Santarome), care susține ficatul, fiere și detoxifierea intestinală. O fiola (buvabilă) în sucul de dimineața, 5 zile pe săptămână, toată perioada de postire, reprezintă o susținere puternică și o echilibrare a suprasolicitării ficatului (ce apare în timpul postului).

De la Santaroma recomand și produsul Detox bio, tot sub formă de fiolă, care susține rinichii și realizează un drenaj limfatic important.

Tincturile sunt de preferat altor forme de administrare (capsule, granule) întrucât postul se bazează pe fluide și este foarte ușor să punem tincturile în sucul de dimineață și în cel de seară.

În afara produselor amintite, care sunt strict pe piața românească, se poate recurge la orice alt set de tincturi – cele ale dr. Morse fiind foarte bune, precum și cele ale lui Gino di Serio, întemeietorul MFS.

Orice fel de tincturi sunt importante.

Alături de ceaiurile alcalinizante, tincturile reprezintă susținerea cea mai importantă a corpului în timpul postirii.

POSTIREA CU IUBIRE se face mereu cu plante, care sunt declaratia de iubire a Mamei Pământ pentru corpul nostru.

Să ne apropiem cu iubire de lumea minunată ce ne înconjoară.

Să-i permitem să ne vindece corpul, cu puterea plantelor și a luminii ce vine prin ele, direct în corpul nostru.

Cu iubire, tuturor,

Zyanna Orinda

2 Replies to “Postire cu iubire – ziua 3”

  1. Otilia

    Reply

    Multumiri pline de iubire!

    1. Milena

      Reply

      În ce cantități se pot consuma aceste extracte?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 
 
 

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.