Loading...

DE CE SĂ POSTIM?

Ziua 20 – POSTIRE CU IUBIRE

De ce să postim?

 

Primesc foarte des această întrebare.

De ce este nevoie de postire?

Și mai primesc multe alte întrebări legate de ea:

Oare postirea nu este o înfometare?

Ființa umană dorește fericire, nu chinuială, de ce să supunem corpul la chinuri?

 

Vă propun să vă uitați în jur.

Să respirați adânc, să ajutați dialogul mental continuu să tacă pentru o secundă și să priviți în jur.

Dacă sunteți într-un oraș, pe stradă – sau într-un mijloc de transport (metrou, tren, microbus) ridicați capul din dispozitivul electronic și uitați-vă în jur.

 

Priviți fețele oamenilor din jurul vostru.

Remarcați forma corpurilor, remarcați energia pe care o au.

Uitați-vă la cearcăne, la păr (dacă mai este păr), vedeți câți au ochelari, câți se uită cu ochii în jos și sunt triști.

Căutați o față zâmbitoare, niște ochi luminoși, o privire care să vă întâmpine cu bucurie și să vă spună: ”Bună, te văd, mă bucur să interacționăm și să schimbăm puțină energie a atenției”.

 

Ceva din ceea ce fac oameni, viața așa cum se derulează ea, cu regulile făcute de alții, cu tradițiile din strămoși și cu ghidajele autorităților din domenii (sănătate, alimentație, economie etc) nu are rezultatele dorite.

 

În 30-40 de ani, oamenii se transformă din copii luminoși, zâmbitori și entuziaști, în adulți epuizați, cinici și triști.

 

M-am uitat de multe ori la modul în care oamenii își tratează mașinile.

Bărbații, în special, au multă grijă de mașinile lor. Le spală, le mângie și le îngrijesc mult mai minuțios decât o fac cu propriul corp sau cu partenera lor.

Mașinile multor bărbați arată ca noi, și după 15-20 de ani de utilizare și sute de mii de kilometri la bord.

Și bărbații arată de multe ori, mai bine, la vârsta a treia, decât multe dintre femei.

Desigur, bărbații care supraviețuiesc să atingă vârsta a treia.

 

Corpul omenesc este mașina prin care Sufletul și energia noastră se exprimă pe pământ.

Și are aceleași component și aceleași reguli ca și mașina pe care o conducem.

 

Are o pedală de accelerație (prin care noi alergăm și grăbim, atunci când suntem pe o autostradă și toate condițiile de mediu ne sunt favorabile) și o pedală de frână (odiha, somnul, repausul) când corpul are nevoie să se regenereze și re-echilibreze.

 

Are un motor cu combustie internă (în fiecare celulă), dar și central (inima) și un system de răcire (rinichii) care se asigură că nu se depășește limita de explozie.

Are multe filtre interioare (de ulei – ficatul, de apă – rinichii, de aer – plămânii), precum și un sistem de alimentare cu energie (sistemul digestive+ aparatul respirator) și un sistem de evacuare a reziduurilor (sistemul limfatic – rinichii – intestinul gros).

 

ȘI ce are cel mai mult corpul în interiorul lui sunt țevi – miliarde de mici țevi și țevișoare – vasele de sânge, vasele limfatice, arborele bronșic (respirator), canalele glandelor și multe altele.

Sute de kilometri de țevi care fac legătura între diferitele celule, țesuturi și organe.

 

Ce se întâmplă cu țevile mașinii pe care o conduceți, după folosire îndelungată, chiar și cu maximă grijă?

Se colmatează și se înfundă, pentru că apar depuneri.

Chiar și cel mai bun combustibil are reziduuri, care se tot adună și se lipesc de pereții țevilor.

 

Ce facem cu mașina noastră?

O ducem periodic la service, la revizie și ne ocupăm de curățarea țevilor.

 

Corpului nostru nu-i facem acest serviciu periodic.

El încearcă singură să intre în revizie capital, primăvara și toamna, la schimbările anotimpurilor.

Și majoritatea celor care nu fac eforturi de curățenie voluntară interioară se trezesc că ”răcesc”, că fac ”viroze”, ”gripe”, ”enteroviroze” și alte denumiri foarte medicale pentru procese naturale și simple, de eliminari de mucus cu toxine, din corp, pentru desfundarea țevilor.

 

Dacă facem eforturi de postire, de oprire a alimentării pentru o perioadă de timp (24 ore ocazional, sau regulat, o data pe săptămână), câteva zile – pe lună, sau 10-14 zile la rând, la schimbările de anotimpuri ori după o perioadă mai dificilă – corpul profită de pauza alimentară și de faptul că nu mai consumă energie pentru digestive – și începe eliminările / detoxifierea naturală.

 

De aceea, în primele zile de postire – se încarcă limba, miroase neplăcut respirația, apar și alte mirosuri neplăcute (ale transpirației, urinii, scaunului) și uneori, starea generală de energie nu este cea mai bună.

Postirea se face doar în circumstanțe ce ne permit să ne odihnim, să ne relaxăm și să-i lăsăm loc și timp corpului să-și realizeze procesul.

 

Postirea nu este înfometare.

Pentru că mental, ne pregătim pentru o ajutare a corpului și nu aducem vibrația fricii de supraviețuire. Ci aducem curajul și determinarea pentru însănătoșire.

Este o cu totul altă intelegere mental[ în care trăim procesul de postire.

 

Postirea nu este o chinuire a corpului.

Este doar oprirea obiceiurilor alimentare in scop de vindecare.

De la început înțelegem procesul, înțelegem direcția în care merge, ne documentăm și ne antrenăm treptat, cu blândețe, să facem acest lucru.

 

Înfometarea, tortura, chinul sunt doar gânduri.

Multe acțiuni ale noastre sunt etichetate într-un fel și atunci apar emoții legate de aceste etichete / definiții.

De fapt, orice facem cu corpul nostru este doar o experimentare continua a posibiltăților sale, a capacităților (pe care realmente nu le știm, le descoperim și noi, ca într-o aventură palpitantă) și o re-conectare cu partea de Divin (corpul nostru ESTE Creație Divină – este instrumentul de legătură directă cu Divinul Creator).

 

Prin corpul nostru ne vorbește direct Creatorul.

Ascultând și evaluând corpul, putem să înțelegem cum ne purtăm cu Creația Divină.

Postirea ne dă ocazia să mai oprim statul continuu la masa, mestecatul și digeratul și să ascultăm, în pauză, vocea corpului.

 

Oamenii au decis că au nevoie să mănânce de trei ori pe zi.

Civilizația prezentă, cu abundența resurselor lumii vestice, a decis că se poate mânca continuu, când ai nevoie poți ronțăi.

Am învățat să folosim hrana pe post de confort emoțional.

Și abuzăm de hrană, așa cum abuzăm de orice resursă pe care o deținem (abuzăm de timp, de bani, de relații și de oamenii din jur).

 

Postirea reprezintă o oprire temporară a abuzului și o trezire din cursa lăcomiei civilizației modern.

Postirea este ca o respirație, care întrerupe câteva secunde fluxul nestăvilit al minții, ce ne ține blocați în telenovela, în piesa de teatru tip tragico/comedie a lumii.

 

Și vedem, dincolo de toate, puțin din lumina Divină.

Primim noi inspirații și un suflu nou.

Creativitatea este energia vieții.

Postirea re-aprinde Creativitatea.

 

Pentru mine, este cea mai bună motivație posibilă și cel mai bun răspuns:

DE CE SĂ POSTIM?

Pentru că avem timp și energie la dispoziție să redevenim creativi și imaginativi, să găsim soluții neașteptate la provocările vieților noastre.

Și pentru că ne simțim ”în fluxul” vieții.

 

Postesc pentru a-mi curăța corpul fizic, dar și pentru a-mi elibera energia stagnantă și a redeveni mai Creativă, mai clară cu privire la viața mea și mai dinamică și fermă în deciziile pe care le iau.

 

Vă doresc tuturor să vă găsiți propriile motivații pentru postire.

Și să o încercați, atunci când vă simțiți pregătiți și în orice variantă vi se potrivește mai bine.

Să aveți energie pozitivă și o vibrație cât mai armonioasă!

Cu iubire,

Zyanna Orinda

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 
 
 

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.